Locuitorii din comuna Ciuperceni se confruntă cu restricții în alimentarea cu apă, în contextul temperaturilor extreme din aceste zile. Din cauza caniculei și a unui consum ridicat înregistrat pe timpul nopții, autoritățile locale au fost nevoite să adopte măsuri speciale pentru a proteja rezervele de apă ale comunei.
Duminică, distribuția apei potabile a fost întreruptă complet, după ce rezervoarele s-au golit din cauza folosirii excesive în timpul nopții. Măsura a fost luată pentru refacerea stocurilor și reechilibrarea sistemului de alimentare.
Luni dimineață, autoritățile au anunțat că furnizarea a fost reluată, dar cu anumite restricții. Astfel, în prezent, apa este disponibilă doar între orele 06:00 și 23:00, în afara acestui interval presiunea fiind redusă considerabil.
„Din această dimineață, începând cu ora 05:00, întregul sistem de alimentare cu apă a fost repus în funcțiune. Deși ieri v-am anunțat că distribuția apei potabile va fi oprită timp de 24 de ore, am reușit să gestionăm problema mult mai eficient și, totodată, să găsim o soluție parțială care a permis furnizarea apei în majoritatea satelor, la o presiune mai scăzută”, au transmis autoritățile.
Primăria le cere oamenilor să folosească apa cu responsabilitate, mai ales că localitatea se află sub incidența unui cod roșu de caniculă. Potrivit avertismentului oficial, orice consum exagerat poate afecta negativ întregul sistem de distribuție.
În plus, acolo unde este nevoie, cetățenii pot solicita sprijin. Reprezentanții Unității Administrativ-Teritoriale Ciuperceni sunt pregătiți să aducă apă pentru uz casnic persoanelor care nu au acces la rețeaua de alimentare în timpul restricțiilor.
Situația este monitorizată constant, iar autoritățile spun că iau toate măsurile necesare pentru a asigura accesul minim la apă potabilă, în condiții de siguranță.
Sursa foto: Facebook






Lasă un comentariu