Planul Washingtonului de a limita livrările directe de armament către Kiev ar putea avea un scop strategic: să forțeze aliații europeni să își asume un rol mai activ în susținerea Ucrainei. Analistul Torben Börgers consideră că Donald Trump vrea ca Europa să plătească mai mult și să contribuie cu sisteme avansate de apărare.
După o convorbire de 40 de minute între președintele Donald Trump și Volodimir Zelenski, surse din presa internațională confirmă că tema centrală a fost apărarea antiaeriană. Deși Casa Albă nu a emis încă o declarație oficială, analiștii susțin că tăcerea Washingtonului ar putea fi deliberată. Potrivit lui Torben Börgers, corespondent ARD la Washington, această mișcare face parte dintr-un plan de presiune asupra aliaților europeni, în special Germania, pentru a oferi direct Ucrainei sisteme de tip Patriot.
„Trump consideră că Europa trebuie să contribuie mai mult”
Analistul german a atras atenția că limitarea armelor americane nu înseamnă renunțarea la susținerea Ucrainei, ci o schimbare de strategie. Scopul ar fi redistribuirea responsabilității către aliații din Europa, în contextul în care Trump a exprimat de mai multe ori nemulțumirea față de contribuțiile europene.
„Casa Albă păstrează tăcerea, deocamdată, asupra discuției lui Donald Trump cu Volodimir Zelenski. Există informații de presă care confirmă ceea ce a anunțat Ucraina, derularea convorbirii, cu durata de 40 de minute, și examinarea temei apărării antiaeriene. Donald Trump pare să semnaleze că este pregătit să mențină sprijinul pentru Ucraina.”, afirmă analistul Torben Börgers.
Presiune pe Germania să cumpere sisteme Patriot pentru Ucraina
În timp ce Pentagonul justifică decizia prin faptul că Statele Unite „au nevoie internă” de unele tipuri de armament, nu se oferă detalii clare despre tipurile de arme vizate. Totuși, în opinia analistului ARD, ar putea fi o tactică orientată către Germania.
„Motivul oficial este că Statele Unite au nevoie de aceste arme, Pentagonul a confirmat limitarea furnizării de armament, dar nu se știe exact despre ce arme este vorba. Însă ar putea fi vorba de o tactică: Donald Trump cere de mult timp ca Europa să asume o responsabilitate mai mare în sprijinul militar pentru Ucraina. Acțiunea de acum ar putea avea rolul de intensificare a presiunilor, o intenție ar fi ca Germania să cumpere sisteme antirachetă americane de tip Patriot pe care să le ofere Ucrainei.”, subliniază Torben Börgers.
Zelenski confirmă: „Trump este foarte bine informat”
După conversația telefonică, liderul de la Kiev a anunțat că a discutat cu Donald Trump despre situația actuală de pe front, dar și despre intensificarea atacurilor aeriene ruse. Zelenski a apreciat deschiderea președintelui american și a spus că echipele celor doi vor avea întâlniri în viitorul apropiat.
„Am discutat despre actuala situație, inclusiv despre raidurile aeriene ruse și despre evoluțiile de pe front. Președintele Trump este foarte bine informat și îi mulțumesc pentru atenția acordată Ucrainei. Am discutat despre oportunitățile în materie de apărare antiaeriană și am stabilit să colaborăm pentru protejarea Ucrainei. Am stabilit și o întâlnire între echipele noastre.”, a declarat Volodimir Zelenski.






Lasă un comentariu