Un bărbat aflat într-o excursie moto pe Transfăgărășan a fost atacat mortal de un urs. Cadavrul a fost evacuat cu dificultate, în timp ce ursoaica îi urmărea permanent pe salvatori.
Un eveniment extrem de grav a avut loc joi dimineață, în apropiere de barajul Vidraru, pe DN 7C – Transfăgărășan. Un motociclist a fost ucis de un urs în zona Posada, județul Argeș, în timp ce parcurgea traseul împreună cu alți colegi de drum.
Alarma s-a dat prin mai multe apeluri la 112. Turiștii au observat că unul dintre motocicliști nu mai răspunde, iar în zona respectivă au fost găsite urme de sânge și resturi biologice. Imediat, autoritățile au început căutările într-un perimetru greu accesibil.
„A fost tras în râpă, 60 de metri. Motocicleta e posibil să fie din Italia”
Șeful Salvamont Argeș, Ion Sănduloiu, a confirmat că victima a fost târâtă de urs într-o râpă adâncă de aproximativ 60 de metri. Operațiunea de recuperare a fost extrem de riscantă, din cauza prezenței animalului în apropiere.
„Motociclist omorât de urs, la Posada, tras în râpă, 60 m. Motocicleta se pare că este de Italia. Am fost și noi solicitați să intervenim pentru extragerea din râpă.”, a declarat Ion Sănduloiu.
Cadavrul a fost evacuat cu ursoaica pe urme
În timpul intervenției, salvatorii au fost permanent urmăriți de ursoaica responsabilă de atac, ceea ce a îngreunat puternic misiunea. Corpul neînsuflețit a fost scos din râpă, urcat într-o barcă și transportat până la debarcader, apoi dus pe brațe de echipele de intervenție.
„Cadavrul victimei a fost ridicat de echipele de intervenție, pus în vapor și dus la debarcader, apoi va fi adus pe brațe de către cei din echipele de căutare.”, a spus șeful Salvamont Argeș.
Jandarmeria: Victima nu mai prezenta semne vitale
Intervenția autorităților a fost una amplă. La fața locului au fost trimise două autospeciale, o barcă de intervenție, ambulanță SMURD, echipe de la Salvamont, Jandarmerie și Poliție. Zona a fost imediat securizată, iar populația a fost avertizată printr-un mesaj RO-ALERT.
„Cu eforturi susținute, salvatorii au reușit să ajungă în locul unde persoana se afla, dar din nefericire, aceasta nu prezenta semne vitale, medicul prezent la caz declarând decesul.”, au transmis autoritățile într-un comunicat comun.
Apeluri repetate la 112: Ursul a atacat în plină zi
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 9:00 dimineața, pe un tronson circulat al Transfăgărășanului, în apropierea Hotelului Posada Vidraru. Potrivit martorilor, ursul a apărut brusc și a atacat motociclistul fără ezitare, reușind să-l târască în zona împădurită, înainte ca cineva să poată interveni.
Anchetă în desfășurare și comisie de intervenție formată
Conform legislației în vigoare (OUG 81/2021), a fost activată comisia de intervenție imediată. Ursoaica va fi localizată și alungată, iar în funcție de pericolul pe care îl reprezintă, autoritățile pot decide relocarea sau împușcarea acesteia.
În prezent, se continuă cercetările pentru stabilirea identității victimei și a circumstanțelor exacte ale tragediei. Motocicleta găsită în apropiere are numere italiene, ceea ce ar putea indica faptul că victima era un turist străin.
Foto> Pexels






Lasă un comentariu