Un bărbat de 53 de ani a fost depistat de polițiști conducând sub influența alcoolului, în seara zilei de 2 iulie 2025, pe strada Nicolae Titulescu din Târgu Jiu.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Gorj, în urma testării cu aparatul etilotest, bărbatul avea o alcoolemie de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost dus la Secția UPU a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Sursa foto: Pexels

Lasă un comentariu

Tendințe