Un incident a avut loc miercuri, 25 iunie 2025, la Centrala Nucleară Cernavodă. Echipaje ISU au intervenit după semnalarea unui miros de fum într-o zonă tehnică. Nuclearelectrica anunță că nu a existat niciun pericol pentru personal, populație sau instalațiile nucleare.
În jurul orei 13:45, alarma de incendiu s-a declanșat în pavilionul administrativ al Unității 1 din cadrul Centralei de la Cernavodă. Potrivit primelor informații, fumul provenea dintr-o cameră tehnică în care erau amplasate echipamente electrice, UPS-uri și calculatoare.
O autospecială ASAS a intervenit rapid la fața locului, iar pompierii de la Detașamentul Special Cernavodă au localizat și izolat zona afectată. Nu s-au semnalat flăcări, ci doar degajare de fum într-o cameră din corpul C, la parter.
Reacția oficială a companiei Nuclearelectrica
La ora 14:40, Nuclearelectrica a transmis o informare oficială prin care precizează că incidentul a fost gestionat fără impact asupra funcționării centralei sau asupra siguranței nucleare.
„A fost identificată o degajare de fum, fără flacără, într-o cameră tehnică din pavilionul administrativ. Situația a fost gestionată de echipele specializate. Nu a existat impact asupra securității nucleare, asupra personalului, mediului sau producției”, arată comunicatul companiei.
Niciuna dintre celelalte încăperi ale centralei nu a fost afectată, iar locuitorii din zonă nu au fost expuși niciunui risc, potrivit ISU Dobrogea. Totodată, nu s-a impus evacuarea personalului din centrală.
În paralel, se desfășoară un exercițiu de urgență nucleară
Coincidența face ca incidentul să aibă loc chiar în timpul unui exercițiu internațional de simulare a unei urgențe nucleare de nivel 3, organizat de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA). Exercițiul are loc pe 24 și 25 iunie 2025 și implică participarea mai multor state, inclusiv România, Bulgaria, Franța, Canada, SUA, Suedia, Lituania și Republica Moldova.
Potrivit Antena 3 CNN, zona afectată era destinată echipamentelor tehnice și a fost securizată în scurt timp. ISU Dobrogea a dat asigurări că nu există niciun pericol pentru populație sau pentru funcționarea instalației nucleare.






Lasă un comentariu