,

La nivelul județului Gorj, au fost aprobate 3565 de posturi, dintre care 708 sunt vacante, potrivit unei situații solicitate de Prefectura Gorj primăriilor și Consiliului Județean.

Dintre acestea, 415 posturi sunt în cadrul Consiliului Județean Gorj, restul fiind repartizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale (UAT).

„Având în vedere prerogativele conferite de actele normative în vigoare raportat la atribuțiile ce revin Instituției Prefectului în ceea ce privește monitorizarea aplicării acestora, a fost solicitată de către MAI, situația posturilor la nivelul UAT din județ. Așadar, a fost aprobat un număr de 3565 de posturi din care 415 la nivelul CJ Gorj, iar celelalte la nivelul UAT. Se va monitoriza punerea în aplicare a ordinului 184/23.04.2025.”, a declarat Romeo Simionescu, purtător de cuvânt al Prefecturii Gorj, pentru Gorj TV.

Lasă un comentariu

Tendințe