Elevii gorjeni cu rezultate excepționale la olimpiadele și concursurile naționale din anul școlar 2024–2025 vor fi premiați oficial, într-un cadru festiv, la Universitatea „Constantin Brâncuși”.

Pe 18 iunie 2025, începând cu ora 18:00, Amfiteatrul „Auditorium Maximum” din Complexul Debarcader va găzdui Festivitatea de premiere a olimpicilor din Gorj. Evenimentul este dedicat recunoașterii performanței și implicării elevilor care au obținut rezultate remarcabile la nivel național.

Ceremonia va fi prezentată de jurnalista Alexandra Anton, ea însăși o fostă olimpică din Gorj și șefă de promoție la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, alături de inspectorul școlar Ionuț Catrina. Olimpicii vor primi certificate de recunoștință și premii în bani.

Organizatorii subliniază că evenimentul are un caracter exclusiv educativ și nu este asociat niciunei inițiative politice. Este un moment de celebrare a excelenței, susținut de comunitate pentru a onora eforturile unor tineri valoroși.

Evenimentul este organizat de societatea civilă, iar banii strânși provin din donații.

Lasă un comentariu

Tendințe