Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat lansarea unui proiect de extindere a rețelei de troleibuz, în valoare de 13 milioane de lei, care vizează introducerea de noi trasee în zonele importante ale orașului, printre care strada Victoriei și zona Dedeman–mall.
Primăria dorește ca prin această investiție să acopere cât mai eficient arterele principale ale orașului cu mijloace moderne de transport public, având în vedere că societatea Transloc dispune deja de 35 de troleibuze noi, dintre care unele sunt dotate cu autonomie proprie, iar altele cu conectivitate permanentă la rețea.
„Vrem să acoperim toate arterele de transport în comun cu un număr semnificativ de mijloace de transport, ținând cont de faptul că Transloc are în dotare 35 de troleibuze noi, unele cu autonomie, altele cu conectivitate permanentă, și de aceea avem în vedere asigurarea transportului în comun și pe întreaga stradă Victoriei, de la magazinul Parâng până în Românești. Putem face finanțarea tot pe fonduri europene.”, a declarat Marcel Romanescu.
Printre traseele noi propuse se numără:
De la intersecția 9 Mai cu strada Victoriei, până la zona care duce spre Avicola;
De la Avicola spre Dedeman, iar din acel punct se urcă spre mall, acoperind astfel un traseu complet nou pentru troleibuze.
Sursa foto: Pexels






Lasă un comentariu