Pe 11 iunie 2025, peste 10.000 de copii din întreaga țară, inclusiv din municipiul Târgu Jiu, vor lua parte la Play Fest – Festivalul învățării prin joc, organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Jocului. Este a doua ediție a celui mai mare eveniment național dedicat jocului ca instrument esențial în educația timpurie.
Evenimentul este organizat de UNICEF România și Centrul Step by Step, și reunește copii, părinți, educatori și comunități din 55 de localități, în peste 100 de creșe, grădinițe și școli primare. Tema din acest an este „Culoare și comunitate în mișcare”, punând accent pe rolul jocului în dezvoltarea emoțională, socială și cognitivă a celor mici.
Copiii vor participa la ateliere creative, jocuri de echipă, activități în aer liber și evenimente în spațiile educaționale, toate pregătite de cadrele didactice cu scopul de a stimula învățarea activă și colaborarea.
„Play Fest este mai mult decât un festival, este un eveniment care ne readuce aminte că fiecare copil are dreptul de a învăța prin joc. Ne dorim ca de activitățile care se vor desfășura pe 11 iunie să se bucure cât mai mulți copii. Copiii descoperă lumea prin intermediul jocului, acesta fiind baza unei educații de calitate, dezvoltând incluziunea și valorile pe care le dorim pentru copiii noștri”, a declarat Anna Riatti, reprezentanta UNICEF în România.






Lasă un comentariu