Asociația „Unde-i unul nu-i putere” a lansat o campanie umanitară pentru a-i ajuta pe soții Ochian, rămași fără locuință și bunuri de strictă necesitate
O tragedie cumplită a lovit o familie din satul Dobrana, comuna Prigoria, după ce un incendiu le-a mistuit locuința și tot ce aveau. În doar câteva clipe, casa și lucrurile adunate o viață întreagă s-au făcut scrum. Ochian Ileana și soțul ei, Valerică, au rămas fără acoperiș deasupra capului, fără haine, alimente sau obiecte esențiale.
Situația este cu atât mai dureroasă cu cât familia se confrunta deja cu dificultăți serioase. Doamna Ileana are probleme grave de sănătate, iar eforturile din ultima perioadă au epuizat complet resursele financiare ale celor doi. Lovitura primită acum, în plină criză personală, i-a lăsat fără speranță.
Pentru a-i sprijini, Asociația „Unde-i unul nu-i putere” a lansat o campanie de strângere de fonduri și face apel la solidaritatea comunității. Oricine poate contribui, fie printr-o donație financiară, fie prin donații materiale sau distribuirea mesajului mai departe.
Cum poți ajuta:
- Donații în contul:
IBAN: RO73BRDE200SV71083732000
Titular: Asociația – Unde-i unul nu-i putere - Pentru ajutor direct sau donații materiale:
Telefon: 0763 637 310
„Orice gest, oricât de mic, poate aduce speranță și alinare în sufletul unor oameni rămași fără nimic”, transmit reprezentanții asociației, care speră ca sprijinul comunității să le ofere celor doi soți șansa de a o lua de la capăt.






Lasă un comentariu