Astăzi, 21 mai 2025, creștinii ortodocși îi prăznuiesc pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, două figuri esențiale în istoria creștinismului. Cu această ocazie, aproape 1,8 milioane de români își sărbătoresc onomastica.

Câți români poartă numele Constantin și Elena?

Conform datelor furnizate de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, aproximativ 1,8 milioane de români își serbează astăzi ziua numelui. Dintre aceștia, aproape 1,1 milioane sunt femei, iar aproximativ 675.000 sunt bărbați.

Cele mai frecvente nume masculine:

  • Constantin – 422.622
  • Cosmin – 116.727
  • Costel – 74.184
  • Costică – 23.698
  • Costin – 22.235
  • Costinel – 10.513

Cele mai frecvente nume feminine:

  • Elena – 830.439
  • Ileana – 94.115
  • Lenuța – 60.048
  • Constanța – 39.350
  • Ilinca – 29.328
  • Constantina-19.238

Alte nume sărbătorite astăzi includ: Constandina, Costica, Costina, Costinela, Ela, Eli, Ilenuș, Ilenuța, Ilina, Leana, Leanca, Lena, Leni, Nuța, Nuți, Nuțica, Tanța, Tanți, Tănțica, Constandin, Constanțiu, Costache, Costea, Costeluș și Costi.

Cine au fost Sfinții Constantin și Elena?

Împăratul Constantin cel Mare (272–337) este cunoscut pentru Edictul de la Milano din 313, prin care a legalizat creștinismul în Imperiul Roman. Mama sa, Elena, este venerată pentru descoperirea Sfintei Cruci la Ierusalim. Ambii au fost canonizați de Biserica Ortodoxă și sunt considerați „întocmai cu Apostolii” pentru contribuția lor la răspândirea creștinismului

Tradiții și obiceiuri populare

În tradiția populară, această zi este cunoscută și sub numele de „Constantin Graur” sau „Constantinul Puilor”. Se crede că în această zi păsările de pădure își învață puii să zboare. De asemenea, este ultima zi în care se mai pot semăna porumbul, ovăzul și meiul, deoarece se spune că tot ce se seamănă după această dată se va usca. În unele regiuni, păstorii stabilesc cine va fi baciul și unde vor amplasa stânele pentru pășunat

Lasă un comentariu

Tendințe