Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a anunțat oficial că marți va desemna un nou premier interimar, după ce Marcel Ciolacu a demisionat din funcția de prim-ministru.


„Premierul interimar va fi desemnat marți”

Administrația Prezidențială a transmis luni seară că Ilie Bolojan a luat act de demisia lui Marcel Ciolacu. Anunțul vine la scurt timp după ce PSD a decis, într-o ședință de urgență, retragerea partidului de la guvernare.

„Le-am propus colegilor mei ieșirea din coaliția de guvernare, care implicit duce la demisia mea din funcția de prim-ministru”, a declarat Ciolacu.

Potrivit Constituției, șeful statului trebuie să desemneze un premier interimar din actualul Cabinet. Decizia va fi luată marți dimineață, iar numele vehiculate în discuțiile din coaliție includ pe actualul ministru al Educației, Daniel David.


PSD rămâne cu miniștri interimari

După demisia liderului PSD din fruntea Guvernului, miniștrii social-democrați rămân în funcții în regim interimar, până la numirea unui nou executiv.

În ședința Consiliului Politic Național de luni, partidul a decis, de asemenea, să nu susțină niciun candidat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Crin Antonescu, candidatul alianței PSD–PNL, s-a clasat pe locul al treilea, fiind eliminat din cursă.

„Coaliția nu mai este legitimă. Nu am reușit să ne trimitem candidatul în turul doi”, a spus Marcel Ciolacu în declarațiile făcute luni seara.

Lasă un comentariu

Tendințe