Un produs popular vândut în Lidl, semințele de susan marca Belbake, a fost scos urgent de la rafturi, după ce a apărut suspiciunea contaminării cu bacteria Salmonella.
Compania responsabilă de distribuirea produsului, Olimp Company SRL, a demarat procedura de retragere preventivă, în urma notificării privind posibila prezență a bacteriei periculoase. Este vorba despre pachetul de 200 g, cu termen de valabilitate 6 februarie 2026, aparținând lotului 304-250641-1.
Bacteria Salmonella este cunoscută pentru complicațiile serioase pe care le poate provoca. Infecția afectează mai ales sistemul digestiv și poate deveni severă în cazul copiilor, vârstnicilor, femeilor însărcinate sau al persoanelor cu imunitate scăzută. În aceste situații, simptomele pot fi intense și necesită adesea intervenție medicală.
Pentru a preveni orice risc, Lidl România recomandă clienților să nu consume produsul din lotul menționat. Cei care l-au achiziționat îl pot returna în orice magazin Lidl din țară. Restituirea sumei se face imediat, fără a fi necesar bonul fiscal, măsură care vine în sprijinul protejării consumatorilor.
Reprezentanții Lidl și ai companiei producătoare susțin că reacția a fost promptă și are ca scop exclusiv siguranța clienților. În comunicatul emis, se precizează că retragerea a fost luată din motive de precauție, întrucât nu se poate exclude complet prezența bacteriei în lotul suspect.
Această alertă alimentară reamintește importanța controalelor riguroase și a reacțiilor rapide din partea producătorilor și comercianților, atunci când sănătatea publică este pusă în pericol.
Sursa foto: Facebook






Lasă un comentariu