Sistemele de monitorizare vor putea fi instalate doar cu acordul elevilor, părinților și profesorilor
Ministerul Educației a anunțat publicarea în Monitorul Oficial a ordinului care stabilește cadrul legal pentru supravegherea audio-video în unitățile de învățământ. Măsura vine în contextul unei viziuni mai ample de reformă care urmărește creșterea siguranței în școli și îmbunătățirea procesului educațional.
Documentul oficial prevede că instalarea și utilizarea acestor sisteme de supraveghere va fi posibilă doar cu acordul prealabil al elevilor, părinților și personalului din școli. Astfel, măsura nu va putea fi aplicată fără consimțământul părților implicate.
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că această formă de monitorizare, considerată neintruzivă, contribuie la crearea unui mediu sigur și eficient pentru desfășurarea actului educațional. El a subliniat că are responsabilitatea de a proteja toți actorii implicați în procesul de învățământ.
„Avem datoria să asigurăm un cadru educațional eficient și sigur pentru toți cei implicați”, a declarat ministrul.
Măsura face parte dintr-un plan mai larg care vizează nu doar protejarea elevilor și cadrelor didactice, ci și prevenirea unor fenomene problematice care apar uneori în mediul școlar.
„Chiar dacă fenomene precum comportamentele agresive sau consumul de droguri nu sunt la fel de răspândite în România ca în alte țări dezvoltate, existența lor în școli este inacceptabilă”, a adăugat Daniel David.
Sursă foto: Pexels






Lasă un comentariu