Liderul AUR continuă seria vizitelor prin județele din sud-vestul țării, cu o oprire programată în jurul orei 11:30 în municipiul Târgu Jiu.
George Simion, candidatul Alianței pentru Unirea Românilor la alegerile prezidențiale din acest an, se află în plin turneu electoral prin regiunea de sud-vest a României. Astăzi, acesta este așteptat la Târgu Jiu, unde va avea o întâlnire cu susținătorii și simpatizanții locali.
Prezența lui în Gorj a fost anunțată chiar de liderul AUR, printr-un mesaj publicat în această dimineață pe rețelele de socializare. În postarea sa, George Simion a menționat o serie de localități pe care le vizitează astăzi, printre care Pui (Hunedoara), Petroșani, Târgu Jiu, Craiova, Alexandria și Buturugeni (Giurgiu).
Simion susține că astfel de vizite au rolul de a crea un dialog direct cu cetățenii, în contrast cu ceea ce el consideră a fi inaccesibil pentru alți politicieni. „Azi voi fi cu poporul și pentru popor în Pui (Hunedoara), Petroșani, Târgu Jiu, Craiova, Alexandria și Buturugeni (Giurgiu): dezbaterile directe cu românii, pe care ei nu le pot face pentru că nu le pot aranja!”, a transmis acesta.
Vizita de la Târgu Jiu este parte din strategia AUR de a consolida legătura cu electoratul din teritoriu, într-un an electoral extrem de agitat. Turneul include întâlniri cu oamenii simpli, discuții directe și o expunere mai largă în comunitățile locale, acolo unde George Simion speră să își întărească susținerea în cursa pentru Cotroceni.
Sursă foto: Facebook – George Simion






Lasă un comentariu