O veste tristă a îndoliat comunitatea educațională și sportivă din Târgu Jiu. Coca Lucia Bekeș, fost profesor de educație fizică și sport la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, a trecut la cele veșnice la vârsta de 67 de ani.

Coca Lucia Bekeș a fost soția antrenorului de baschet Gabriel Bekeș și a avut o carieră dedicată formării mai multor generații de elevi și sportivi din Târgu Jiu și județul Gorj. Moartea sa survine după o lungă perioadă de suferință, iar vestea pierderii sale a fost anunțată de Marius Vlaicu, președintele Asociației Județene de Baschet, printr-un mesaj emoționant postat pe Facebook.

„Azi noapte, după o lungă și grea suferință a «plecat spre o lume mai bună», doamna Prof. Bekeș Coca Lucia. În popor există credinţă că în Săptămâna Luminată, prin Învierea Mântuitorului, Raiul se deschide tuturor până la Duminica Tomii. De aceea se spune că în Săptămâna Luminată, denumită şi a Paştilor sau Albă, cei care mor în această perioadă merg direct în Rai, uşile acestuia fiind larg deschise oricărui suflet. Pentru noi, familia Vlaicu-Popa, cât și cei care au cunoscut-o pe doamna profesor, va rămâne veșnic în amintirea noastră ca un om bun, un dascăl, un profesor care a educat generații de elevi și care a fost alături și de sportivii de performanță din Târgu-Jiu și județul Gorj. În aceste momente de durere, suntem alături de domnul Prof. Bekeș Gabriel, de Robert Bekeș și întreaga familie. Dumnezeu să o odihnească în pace! Drum lin către stele, doamna Prof. Bekeș Coca-Lucia!“, a transmis Marius Vlaicu.

Și conducerea Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu a exprimat un mesaj de condoleanțe, amintind rolul important pe care Coca Lucia Bekeș l-a avut în dezvoltarea instituției.

„Cu adâncă durere, Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” deplânge moartea doamnei profesor Coca Lucia Bekeș, cadru didactic de prestigiu al acestei instituții de învățământ! Suntem alături de familia îndurerată!”, este mesajul transmis de reprezentanții liceului.

Sursa foto: Facebook

Lasă un comentariu

Tendințe