Pe 25 aprilie, la ora 15:00, Căminul Cultural din Padeș găzduiește un eveniment caritabil dedicat unei figuri dragi comunității: doamna învățătoare Georgiana Elena Voicilă.
Comunitatea din Padeș se adună într-un gest de solidaritate și recunoștință, pentru a-i fi alături uneia dintre cele mai îndrăgite cadre didactice ale comunei. Sub titlul „Pentru o inimă care a crescut generații – Hai să fim împreună pentru Doamna Învățătoare Georgiana Elena Voicilă”, spectacolul caritabil promite momente emoționante și o mobilizare exemplară.
Evenimentul este organizat de prof. Georgeta Corlan Enache, în colaborare cu primarul comunei Padeș, Mihăiță Gabriel Troacă. Scopul acestei inițiative este unul nobil: strângerea de fonduri pentru susținerea nevoilor medicale ale învățătoarei Georgiana Elena Voicilă, o persoană care și-a dedicat întreaga carieră formării tinerelor generații.
Sursa foto: Facebook






Lasă un comentariu