,

Administrația Națională de Meteorologie avertizează că instabilitatea atmosferică va afecta miercuri cea mai mare parte a țării.

Mai bine de jumătate din teritoriul României se află miercuri sub incidența unui cod galben de vreme severă. Avertizarea emisă de meteorologi intră în vigoare la ora 12:00 și se menține până la ora 23:00.

Zonele vizate sunt Oltenia, Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și nord-vestul Munteniei. În aceste regiuni sunt așteptate ploi abundente, vijelii, descărcări electrice frecvente și căderi de grindină. Potrivit prognozei ANM, vor exista perioade cu intensificări puternice ale vântului, cu rafale ce pot atinge 50–60 km/h.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă pot ajunge la 20–25 de litri pe metru pătrat, iar izolat se pot depăși chiar și 40 de litri pe metru pătrat.

Meteorologii atrag atenția că astfel de fenomene vor apărea, izolat, și în celelalte regiuni ale țării. Vremea instabilă va continua și joi, 24 aprilie, în special în vestul țării.

Sursa foto: ANM

Lasă un comentariu

Tendințe