Conducerea USR a renunțat temporar la planul de a o suspenda pe Elena Lasconi din funcția de președinte, în urma unui val de critici venite din filialele partidului și din mediul online.

USR se confruntă cu una dintre cele mai tensionate perioade din istoria sa, după ce o parte a conducerii a propus suspendarea Elenei Lasconi din funcția de președinte. Deși inițial s-a discutat serios această variantă, în cele din urmă planul a fost abandonat. Motivul: reacțiile puternice din interiorul partidului și opoziția exprimată public de o parte semnificativă a membrilor USR.

Conform unor surse citate de Adevărul, ideea era ca Dominic Fritz să preia interimar conducerea formațiunii, însă această mutare nu ar fi fost posibilă fără decizia unui congres, singurul for care poate revoca un președinte ales. În plus, mai multe organizații din teritoriu au continuat să își arate susținerea pentru Lasconi, inclusiv prin implicarea activă în campania sa.

Divizare profundă și viitor incert

În prezent, USR este profund divizat. O parte a partidului o acuză pe Elena Lasconi că ar susține, indirect, un scenariu favorabil coaliției de guvernare, în timp ce tabăra opusă cere demisia actualei conduceri, în frunte cu Dominic Fritz și Ionuț Moșteanu. În acest context, se preconizează organizarea unui congres după alegerile prezidențiale.

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, este considerat principalul favorit pentru a prelua președinția partidului. Numele lui Allen Coliban, fostul primar al Brașovului, este de asemenea luat în calcul, în funcție de rezultatul alegerilor și de parcursul lui Nicușor Dan. Dacă acesta ajunge la Cotroceni, Coliban ar putea deveni o variantă viabilă pentru conducerea USR.

Acuzată că îl favorizează pe Crin Antonescu

Criticile la adresa Elenei Lasconi s-au amplificat după ce în spațiul public a fost vehiculată ideea că aceasta ar favoriza candidatura lui Crin Antonescu. Inițial, era acuzată că rupe din electoratul lui Victor Ponta, dar după declarațiile controversate ale fostului premier despre Belgrad, atenția s-a mutat pe Antonescu. Unele voci din USR consideră că Lasconi l-ar putea propulsa pe acesta în turul al doilea.

În paralel, Dominic Fritz și Ionuț Moșteanu sunt acuzați că nu au reușit să gestioneze eficient conflictul intern. Unii membri ai partidului, care înainte susțineau candidatura lui Nicușor Dan, spun acum că scandalul i-ar putea afecta decisiv șansele

Sursa foto: Facebook – Elena Lasconi

Lasă un comentariu

Tendințe