Se intervine cu utilaje grele pe cel mai înalt drum din România. Circulația rămâne închisă până la finalizarea lucrărilor.

Pe sectorul de drum dintre Rânca și Obârșia Lotrului, aflat la cea mai mare altitudine din țară, drumarii au început lucrările de deszăpezire. Intervenția are loc sub coordonarea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova și este parte a pregătirilor pentru redeschiderea traficului pe Transalpina.

În această fază, se acționează cu două încărcătoare frontale de capacitate mare, alături de un utilaj dotat cu lamă. Condițiile sunt dificile, întrucât zăpada acumulată este amestecată cu bolovani și alte materiale aduse de vânt și intemperii.

Potrivit autorităților, după ce va fi curățată zona cu cele mai mari probleme, va fi utilizată și tehnica specială din dotarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, respectiv autofrezele, pentru o curățare completă a carosabilului.

Până la finalizarea acestor operațiuni și până când sunt îndeplinite toate condițiile de siguranță, sectorul de drum rămâne închis circulației.

Sursa foto: Pexels

Lasă un comentariu

Tendințe