Dr. Camelia Roman Bărbuți a anunțat decesul fostei sale colege, medicul neonatolog Angela Iliescu, care a activat timp de aproape trei decenii la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu.
La sfârșitul săptămânii trecute, comunitatea medicală din Târgu Jiu a fost lovită de o veste tristă. Dr. Angela Iliescu, medic neonatolog cunoscut pentru activitatea sa de aproape 30 de ani la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, a încetat din viață.
Anunțul a fost făcut de colega sa, dr. Camelia Roman Bărbuți, care a transmis un mesaj emoționant în memoria acesteia. Potrivit acesteia, Angela Iliescu a fost „un om bun, dar greu încercat de soartă”, găsindu-și, în sfârșit, liniștea pe care viața i-a refuzat-o.
Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu o pot face la capela mortuară „Eden”, acolo unde trupul neînsuflețit a fost depus.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, dar și ceilalți angajați ai unității medicale transmit condoleanțe familiei doamnei doctor Angela Iliescu, medic neonatolog, plecat prea devreme dintre noi.
Cu toții deplângem stingerea din viață a doamnei doctor Angela Iliescu, care a lucrat vreme de trei decenii la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, fiind un bun specialist, apreciat de colegi, pacienți, aparținători și colaboratori.
Sincere condoleanțe familiei îndoliate!
Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină!
A fost mesajul SJU Târgu Jiu.






Lasă un comentariu