Numărul vizitatorilor în comuna Peștișani este în creștere, datorită Casei Muzeu Constantin Brâncuși din Hobița și evenimentelor organizate anual. Pensiunile locale se dezvoltă, iar autoritățile anunță investiții importante în turism.
În fiecare an, tot mai mulți turiști ajung în comuna Peștișani, atrași de locurile unde a copilărit marele sculptor Constantin Brâncuși. Anul trecut, peste opt mii de oameni au vizitat Casa Muzeu din Hobița, iar alte câteva mii au participat la festivalurile organizate în comună.
Vizitatorii sunt fascinați de povestea lui Brâncuși și de modul în care acesta a reușit să se afirme pe plan internațional. „Rămân impresionaţi de cum a trăit Brâncuşi în copilărie şi cum a plecat pe jos la Paris şi cum a reuşit să se afirme, să fie cunoscut în toată lumea”, a explicat ghidul Doina Pană.
Însă nu doar moștenirea lui Brâncuși atrage turiștii, ci și frumusețile naturale ale zonei, precum barajele Vîja și Clocotiș, râul Bistrița și masivul Vâlcan. „Numărul sosirilor în Peştişani a crescut din 2013 în 2024 de aproape 12 ori, iar al înnoptărilor de aproape nouă ori”, a precizat Isabela Coară, reprezentantă a Asociației Discover Peștișani.
Turiștii care vin în Peștișani aduc beneficii și investitorilor locali. „Mai avem de lucru, dar eu cred că trebuie şi păstrat un turism virgin, o zonă de turism nealterată”, a afirmat Alin Fuiorea, administratorul uneia dintre cele mai vechi pensiuni din comună.
Pe lângă pensiunile existente, în Peștișani se pregătesc noi investiții. „Ne dezvoltăm ca pensiuni. S-a finanţat prin Fondul de Tranziţie Justă şi un hotel de câteva milioane de euro chiar în satul în care s-a născut Brâncuşi”, a declarat primarul Cosmin Pigui pentru presa locală.
Sursa foto: Primăria Comunei Peștișani, județul Gorj






Lasă un comentariu