Autoritățile din Runcu pregătesc o nouă investiție pentru comunitate, prin amenajarea unui cimitir în localitatea Valea Mare. Terenul a fost deja curățat și nivelat, urmând să fie împrejmuit și parcelat conform necesităților locuitorilor.

Pentru realizarea acestui proiect, mai mulți cetățeni au donat parcele de teren, demonstrând solidaritate și implicare în dezvoltarea localității.

„Este un gest de solidaritate din partea localnicilor, care au ales să contribuie la dezvoltarea comunității lor, iar acest lucru ne face mândri. Prin implicarea lor directă, am reușit să găsim o soluție eficientă și sustenabilă pentru crearea unui loc de odihnă pentru cei dragi”, a declarat primarul Adi Câmpeanu.

Sursa foto: Facebook

Lasă un comentariu

Tendințe