Autoritățile din Târgu Jiu așteaptă în perioada următoare studiul de fezabilitate necesar pentru reabilitarea pasarelei peste calea ferată. Deși expertizele tehnice realizate până acum au arătat că nu există probleme la structura de rezistență, este necesară o intervenție pentru refacerea fațadei, care prezintă semne vizibile de degradare.

Lucrările și sursele de finanțare

Reabilitarea pasarelei va fi realizată în funcție de concluziile studiului de fezabilitate, iar fondurile necesare vor proveni atât din bugetul local, cât și de la Ministerul Dezvoltării, în funcție de amploarea lucrărilor.

Etapele proiectului

Viceprimarul municipiului Bogdan Bejinaru a declarat că în perioada 2020-2024 au fost efectuate cel puțin trei expertize tehnice asupra pasarelei, iar specialiștii au confirmat că nu există probleme de siguranță sau de structură.

„Se așteaptă studiul de fezabilitate, care va avea două etape: o primă etapă care să ne recomande ce lucrări trebuie făcute de maximă urgență ca să nu fie nicio problemă în trafic și o a doua etapă care presupune reabilitarea în totalitate a pasarelei”, a transmis viceprimarul Bogdan Bejinaru.

După finalizarea studiului de fezabilitate, autoritățile vor stabili exact tipul și calendarul intervențiilor, astfel încât pasarela să fie reabilitată fără a afecta traficul din zonă.

Sursa foto: Pexels

Lasă un comentariu

Tendințe