,

Sâmbătă, 1 februarie, comuna Ciuperceni va găzdui manifestarea tradițională „Botezul viilor”, organizată cu ocazia Sfântului Trifon, ocrotitorul viilor și pomilor fructiferi.

Evenimentul va avea loc pe dealul Văianului, unde sunt așteptați localnici și vizitatori de toate vârstele pentru a participa la sărbătoarea dedicată Sfântului Mucenic Trifon. Una dintre principalele tradiții ale acestei zile este stropirea viilor și livezilor cu agheasmă, obicei menit să asigure protecție și fertilitate pe parcursul anului.

Programul include o slujbă religioasă oficiată de preoții parohi, urmată de momente artistice pregătite de elevii Școlii Gimnaziale Ciuperceni. De asemenea, autoritățile locale vor organiza o masă tradițională, acompaniată de lăutari autentici din zona Pârâului de Pripor. Din meniul pregătit fac parte berbecuț la proțap, tocan de porc cu mămăliguță și țuică fiartă.

Sursă foto: Facebook

Lasă un comentariu

Tendințe