Un adolescent de 16 ani din comuna Dănești, sat Botorogi, a fost reținut de polițiști după ce a fost implicat într-un conflict violent pe strada Victoriei din Târgu Jiu. Incidentul a avut loc pe 7 decembrie 2024, în jurul orei 22:40, când tânărul l-a agresat fizic pe un alt băiat, în vârstă de 19 ani, care se afla într-un taxi staționat.

Potrivit primelor verificări ale poliției, pe fondul unui conflict spontan, minorul l-ar fi lovit cu pumnul și l-ar fi tăiat superficial cu un cuțit în zona obrazului drept pe tânărul de 19 ani. Victima s-a deplasat ulterior la Spitalul Județean din Târgu Jiu pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. În urma cercetărilor și cu aprobarea procurorului de caz, minorul a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore și introdus în arestul I.P.J. Gorj.

Ancheta în acest caz continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a avut loc incidentul.

Sursă foto: pexels

Lasă un comentariu

Tendințe