Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu a lansat un concurs pentru ocuparea unui post vacant de inspector de specialitate, grad profesional II, pe perioadă determinată.

Candidații interesați trebuie să dețină studii universitare de licență, absolvite cu diplomă, în specializările geografia turismului, economia comerțului, turismului și serviciilor, turism cultural, comunicare și relații publice sau filologie. De asemenea, este necesară o vechime de minimum un an în domeniul studiilor necesare postului.

Un criteriu important pentru selecție este cunoașterea limbilor străine. Candidații trebuie să demonstreze cunoștințe avansate de limba engleză, atât în citit, cât și în vorbit, precum și cunoștințe de nivel mediu în scris. Cunoașterea unei alte limbi străine, precum franceza, germana, spaniola sau italiana, constituie un avantaj.

Concursul va avea loc la sediul Centrului „Constantin Brâncuși” și va fi structurat în trei etape: proba eliminatorie de limbă străină, care se va desfășura pe 9 decembrie 2024, la ora 11:00, proba scrisă, programată pentru 12 decembrie 2024, la ora 11:00, și interviul, a cărui dată va fi anunțată după afișarea rezultatelor de la proba scrisă, în termen de maximum patru zile lucrătoare.

Cei care doresc să participe trebuie să își depună dosarele de concurs până pe 29 noiembrie 2024, ora 14:00, la sediul Centrului din strada Tineretului nr. 1 (fostul Grup Școlar Auto), la Compartimentul financiar, contabilitate și resurse umane. Detalii suplimentare pot fi obținute direct de la centrul organizator.

Sursă foto: pexels

Lasă un comentariu

Tendințe