Adrian Gorun, fostul președinte al Senatului Universității „Constantin Brâncuși” (UCB) din Târgu Jiu, a pierdut definitiv procesul intentat de actualul rector al instituției, Luminița Popescu. Gorun a fost acuzat de calomnie pentru afirmații publicate pe blogul său personal, iar judecătorii au hotărât că acesta trebuie să plătească 50.000 de lei daune morale.
Inițial, instanța gorjeană a stabilit că Gorun a prejudiciat imaginea rectorului prin afirmațiile făcute, dar fostul președinte al Senatului UCB a contestat decizia la Curtea de Apel Craiova. Cu toate acestea, și magistrații craioveni au menținut hotărârea primei instanțe.
„Respinge apelul principal şi apelul incident, ca nefondate. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Craiova. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 26.11.2024”, au decis judecătorii.
În prezent, Adrian Gorun este pensionar, însă procesul și decizia instanței confirmă impactul negativ al declarațiilor sale asupra imaginii rectorului Luminița Popescu. Gorun mai are posibilitatea de a depune recurs în termen de 30 de zile.
Sursă foto: pexels






Lasă un comentariu