Proaspăt instalat în funcție, primarul comunei Căpreni, Radu Bîrdăcel, a dat startul unor acțiuni menite să îmbunătățească aspectul și organizarea localității. Primele activități s-au concentrat pe curățarea șanțurilor și a cimitirului din satul Cornetu, o mobilizare ce a implicat întreaga comunitate.

Beneficiarii ajutorului social, voluntarii din localitate și preotul satului, părintele Marius Tanasie, au răspuns apelului primarului și au lucrat împreună pentru a reda curățenia unor zone importante din comună. Șanțurile din zona Dealul Spirii au fost defrișate și curățate, iar cimitirul din Cornetu a fost igienizat, într-o demonstrație de solidaritate și spirit civic.

„Vreau să vă mulțumesc din suflet pentru implicarea voastră în curățenia din cimitirul satului Cornetu, desfășurată în ultimele două zile. Participarea dumneavoastră, alături de sprijinul celor de la ajutorul social și al părintelui Marius Tanasie, reprezintă un exemplu de unitate, credință și respect pentru comunitatea noastră, dar și pentru memoria celor care odihnesc acolo,” a transmis primarul Radu Bîrdăcel.

Acesta a apreciat și munca echipei care a curățat șanțurile, subliniind importanța muncii în echipă și dorința de a păstra comuna bine întreținută. „Eforturile voastre demonstrează cât de mult contează solidaritatea și implicarea în viața comunității,” a adăugat primarul.

Sursă foto: Facebook

Lasă un comentariu

Tendințe