Patricia Paraschiv, medic veterinar, a împărtășit recent pe rețelele de socializare povestea emoționantă a lui Bibi, o cățelușă care a trecut prin momente critice. Datorită unei femei curajoase care a salvat-o de pe stradă și a dus-o la cabinet, Bibi a primit o nouă șansă la viață.

„Am început o luptă contra cronometru”
Dacă ar fi fost publicată doar o fotografie cu Bibi înainte de salvare, mulți ar fi fost interesați să o adopte. Însă puțini ar fi intervenit direct pentru a o salva. Acesta este cazul unei femei care nu a trecut nepăsătoare și a dus cățelușa la cabinet, unde a început o adevărată luptă pentru viața ei.
„Cățelușa Bibi a fost salvată, dar e important să nu mai abandonăm câinii și să adoptăm. Am început o luptă contra cronometru… pachetul compus din medicină și dragoste este cel care dă cele mai bune rezultate, vă spun din experiență.”, spune Patricia Paraschiv.

O transformare incredibilă
După o intervenție chirurgicală dificilă și o perioadă de recuperare intensă, Bibi s-a transformat complet. Iulia Cristina, (Grooming Tg-Jiu -Coafor Canin) , a contribuit la noul look al cățelușei, aducându-i un aspect adorabil, care îi reflectă noul început.
„Bibi a fost norocoasă, dar pe lângă câți căței ca ea oare treci grabit, gândindu-te că o să-i salveze altcineva?! Și tu poți salva o viață, trebuie doar să îți pese suficient de mult!”, adaugă medicul veterinar.

Un final promițător pentru Bibi
Astăzi, Bibi se bucură de o viață mai bună și și-a găsit o casă primitoare. Povestea ei este o reamintire puternică despre cât de important este să ne implicăm în salvarea animalelor abandonate și să le oferim șansa unei vieți pline de iubire și grijă.

Surse foto: Facebook Patricia Paraschiv






Lasă un comentariu