Operatorul regional de apă și canalizare Aparegio Gorj S.A. a informat că joi, 21 noiembrie 2024, alimentarea cu apă în satul Cojani, aparținător orașului Târgu-Cărbunești, va fi întreruptă temporar.

„Aparegio Gorj S.A.-CED Târgu-Cărbunești anunță întreruperea furnizării apei potabile/presiunea scăzută a apei potabile în data de 21.11.2024, în intervalul orar 9.00-14.00, în orașul Târgu-Cărbunești, sat Cojani, ca urmare a lucrărilor de spălare şi igienizare a bazinului de înmagazinare a apei,” se arată în comunicatul transmis de operator.

Aceste lucrări de spălare și igienizare sunt realizate în cadrul programului de mentenanță preventivă, având scopul de a asigura o calitate corespunzătoare a apei potabile. Reprezentanții Aparegio avertizează că, la reluarea alimentării cu apă, este posibil ca apa de la robinete să prezinte un nivel crescut al turbidității.

„Recomandăm să nu se folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată,” au precizat reprezentanții companiei.

Sursă foto: pexels

Lasă un comentariu

Tendințe