La data de 17 noiembrie, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Novaci au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 45 de ani, din comuna Polovragi, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, portul sau folosirea fără drept a unui obiect periculos și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Incidentul a avut loc în seara de 16 noiembrie, într-un local din Polovragi, unde, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, bărbatul i-ar fi provocat unei persoane de aceeași vârstă o rană sângerândă la mâna dreaptă, utilizând un briceag.

Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, însă nu a necesitat internare. Agresorul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, iar polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Sursă foto: pexels

Lasă un comentariu

Tendințe