Polițiștii din Gorj, alături de echipele de salvatori și voluntari, au reușit să-l identifice pe minorul dispărut.

După eforturi susținute și activități ample de căutare, desfășurate cu sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Gorj, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, Salvamont Gorj și al voluntarilor, copilul a fost găsit teafăr în localitatea Barza.

Nu a fost victima unei infracțiuni

Primele verificări efectuate de autorități arată că minorul nu a fost implicat în incidente care să indice vreo infracțiune. Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a subliniat importanța colaborării eficiente dintre echipele implicate și a adresat mulțumiri tuturor celor care au participat la căutări.

Foto: IPJ Gorj

Lasă un comentariu

Tendințe