Inspectoratul pentru Situațiii de Urgență Gorj a emis un mesaj RO-Alert, în această dimineață, după ce un cetățean din satul Frâncești, comuna Peștișani, a semnalizat prezența unui urs în apropierea locuinței.

„În această dimineață, în jurul orei 5:00, prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, un cetățean din comuna Peștisani, satul Frâncești, a semnalat faptul ca în apropierea locuinței sale a observat un urs. Pentru avertizarea populației din zonă, instituția noastră a transmis un mesaj prin intermediul aplicației RO-Alert, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD din cadrul instituției noastre, dar, cel mai probabil, din cauza zgomotelor, animalul s-a speriat și a revenit în mediul natural. Atragem atenția că animalele sălbatice pot fi speriate de prezența oamenilor și pot deveni agresive. Dacă vă confruntați cu o astfel de situație, adăpostiți-vă în locuințe, păstrați distanța față de animal și să nu încercați să-l fotografiați sau să îl hrăniți” a transmis ISU Gorj.

Sursă foto: pexels

Lasă un comentariu

Tendințe