Deși sezonul rece se apropie, în comuna Telești, județul Gorj, lucrările la proiectele de reabilitare și infrastructură continuă. Două clădiri esențiale pentru comunitate — sediul primăriei și dispensarul — sunt în plin proces de modernizare, finanțarea fiind obținută prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Primarul comunei, Romulus Bîldea, a subliniat că muncitorii vor lucra „atâta timp cât vremea le va permite”, dorința fiind ca reabilitarea să fie finalizată până în primăvară, pentru ca personalul primăriei să se mute din spațiul provizoriu.

„Este vorba despre clădiri construite prin anii 1970 și care, până acum, au fost doar pe alocuri reabilitate. Acum am obținut finanțare prin PNRR și o să beneficieze de o renovare completă, atât la exterior cât și la interior. Ne dorim ca muncitorii să își continue treaba, pentru că, în prezent, angajații primăriei sunt relocați și își desfășoară activitatea într-un spațiu destul de mic, unde nu au tocmai cele mai bune condiții. Noi sperăm ca în primăvară sediul primăriei să fie gata”, a declarat Romulus Bîldea pentru presa locală.

Pe lângă reabilitările în curs, alte două proiecte importante sunt în desfășurare la Telești. Unul este finanțat prin programul „Anghel Saligny” și prevede asfaltarea a 10 kilometri de drumuri comunale, precum și construirea a trei poduri, din care lucrările sunt realizate în proporție de 60%. Primăvara viitoare este termenul de finalizare pentru acest proiect.

Cel de-al doilea proiect, unic în județul Gorj și finanțat prin AFIR, este încă în faza de licitație și vizează asfaltarea drumurilor din satele Șomănești și Telești. „Proiectul este în valoare de un milion de euro și este unic în județul Gorj, noi fiind singura comună care a avut punctajul necesar pentru a fi declarată eligibilă. Acesta va facilita accesul pentru aproximativ 80 de gospodării din aceste sate, pe drumuri modernizate și reabilitate”, a mai declarat primarul Romulus Bîldea.

sursă foto: pexels

Lasă un comentariu

Tendințe