Prima ședință a noului Consiliu Local din Târgu Jiu a avut loc la o zi după depunerea jurământului de către consilierii municipali și primar. Consilierul local AUR, Eduard Lărdaru, contestă legalitatea acestei ședințe, invocând lipsa anunțării corespunzătoare și absenteismul mai multor consilieri.

În ședința de azi, pe ordinea de zi a Consiliului Local Târgu Jiu s-a aflat alegerea viceprimarilor. Au fost propuse două nume: Bogdan Bejinaru (PSD) și Adrian Tudor (Partidul Verde), ambele votate în unanimitate de cei prezenți. Deși anterior a fost vehiculat și numele lui Alexandru Zaharia, acesta nu a fost propus.

Alegerea viceprimarilor, contestată

Decizia de alegere a celor doi viceprimari a fost rapid contestată de Eduard Lărdaru, consilier local din partea AUR. El critică modul în care ședința a fost convocată, considerând că aceasta s-a desfășurat ilegal și fără respectarea normelor constituționale.

Lădaru acuză faptul că ședința a fost anunțată cu doar o oră și jumătate înainte, iar majoritatea consilierilor nu au avut timp să participe. „La Târgu Jiu, astăzi a avut loc un atentat la ordinea constituțională și la democrația din România. Într-o acțiune specifică doar dictatorilor, primarul Marcel Romanescu a convocat o ședință de Consiliu Local pentru ora 13.00, cu doar o oră și jumătate înainte”, a declarat Lărdaru.

Conform acestuia, doar nouă consilieri au fost prezenți la ședință, dintr-un total de 21. El susține că restul consilierilor nu au putut ajunge din cauza preavizului extrem de scurt și a lipsei mijloacelor de a participa într-un timp atât de limitat. „Ceilalți nu am putut fi prezenți pentru că nu am știut că este planificată această ședință și nu s-a inventat încă teleportarea”, a adăugat Lărdaru.

Nemulțumiri legate de procesul de vot

Eduard Lărdaru și alți consilieri AUR critică faptul că votul pentru alegerea viceprimarilor s-a desfășurat fără participarea întregului consiliu și consideră că procesul a fost nelegal. „Baronul Marcel Romanescu a pus pe ordinea de zi alegerea celor doi viceprimari deși s-a procedat total nelegal”, susține consilierul.

Deși presa locală menționează că cei doi viceprimari au fost aleși în unanimitate, Lărdaru susține că acest lucru s-a întâmplat doar în prezența a nouă consilieri.

”Consiliul Local Târgu Jiu a ales, adineauri, viceprimarii municipiului. Felicitări domnilor Bogdan Bejinaru și Adrian Tudor!
Bogdan Bejinaru continuă activitatea de viceprimar, este unul dintre oamenii alături de care am pus bazele unei echipe de excepție cu care lucrăm de 7 ani și mă bazez în continuare pe sprijinul său nemijlocit.
Adrian Tudor revine ca viceprimar și sunt convins că vom avea o colaborare foarte bună, în interesul cetățenilor.
Îi mulțumesc domnului Gabriel Coica, fostul viceprimar al municipiului Târgu Jiu, pentru colaborarea extraordinară și pentru sprijinul acordat! Vom continua să muncim împreună pentru dezvoltarea municipiului Târgu Jiu. De astăzi, domnul Gabriel Coica ocupă funcția de consilier la cabinetul primarului!
Începem o nouă etapă a proiectului nostru pentru oraș, continuăm proiectele demarate, venim și cu altele noi, urmând să păstrăm aceeași deschidere către cetățeni”,este mesajul transmis de prmarul Marcel Romanescu.

Lasă un comentariu

Tendințe