Ieri a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar”, derulat de Ministerul Educației. Cu o valoare totală de 2,4 milioane de euro, acest proiect vizează formarea a 3.000 de profesori din județul Gorj, care predau la toate nivelurile educaționale din sistemul de stat, de la educație timpurie până la postliceal.
Proiectul, acreditat de Ministerul Educației și oferit gratuit cadrelor didactice participante, are ca obiectiv principal dezvoltarea competențelor digitale și pedagogice necesare pentru integrarea eficientă a tehnologiei în procesul de învățare. Prin acest program, profesorii vor fi pregătiți să folosească instrumentele digitale în predare, evaluare, și comunicare, atât cu elevii, cât și cu părinții, dar și pentru a crea și partaja resurse educaționale digitale.
Conform Luminiței Popescu, rector al Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, „programul urmărește dezvoltarea competențelor digitale și de pedagogie digitală ale cadrelor didactice, pentru a integra eficient tehnologiile în practicile de predare, a pregăti elevii pentru era digitală și pentru a crește calitatea educației”. Programul se aliniază standardelor europene și internaționale, precum DigCompEdu și certificări ECDL sau Microsoft.
În urma finalizării cursului, cadrele didactice vor obține o certificare recunoscută la nivel național, vor beneficia de o perioadă de mentorat și vor primi echipamente și programe software în valoare de 200 de euro pentru unitățile școlare în care predau.






Lasă un comentariu