Update: La data de 8 octombrie 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că o persoană ar fi suferit un accident de muncă.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, de 50 de ani, din Baia de Fier, aflându-se în programul de serviciu, în timp ce efectua activități specifice în parchetul de exploatare forestieră din zona satului Dealu Viei din comuna Roșia de Amaradia, ar fi tăiat un arbore, iar în momentul căderii, din acesta s-ar fi desprins o creangă și l-a lovit în zona capului.
În urma impactului s-a produs decesul bărbatului.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securiate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securiate și sănătate în muncă”, spune IPJ Gorj.
Știre inițială: Un bărbat în vârstă de 50 de ani a murit ieri, 8 octombrie 2024, în urma unui accident de muncă petrecut pe raza localității Roșia de Amaradia, județul Gorj. Incidentul a avut loc în perimetrul Ocolului Silvic Polovragi, în timp ce bărbatul efectua operațiuni de doborâre a unui arbore. O creangă desprinsă din arbore l-a lovit fatal.
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a fost informat despre tragedie și a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului, precum și eventualele încălcări ale normelor de securitate în muncă. Inspectorii ITM au sosit la fața locului imediat după producerea incidentului pentru a efectua cercetările inițiale.
Ancheta ITM va analiza împrejurările și măsurile ce trebuie luate pentru a preveni astfel de incidente pe viitor.
Sursă foto: Facebook ITM Gorj






Lasă un comentariu