Polițiștii din Rovinari au fost alertați printr-un apel la 112, pe 29 septembrie, de un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Bâlteni. Acesta a raportat că, în timp ce își plimba câinele în zona unei foste stații de carburanți, a găsit un craniu care părea a fi uman.

O echipă de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale s-a deplasat de urgență la fața locului. În urma cercetărilor, au fost descoperite mai multe fragmente osoase pe o rază de aproximativ 25 de metri, precum și articole vestimentare feminine, o pereche de ghete din cauciuc și un ceas de damă.

Fragmentele osoase au fost ridicate și trimise către Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru efectuarea unei constatări medico-legale și a unei expertize antropologice, menită să confirme proveniența acestora. Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale cazului.

Lasă un comentariu

Tendințe